Concert de Crăciun cu grupul vocal Acapella. Monica Anghel şi Nico printre invitaţi

Concert de Crăciun cu grupul vocal Acapella. Monica Anghel şi Nico printre invitaţi

Sibienii vor avea parte la începutul lunii decembrie de o surpriză greu de găsit în peisajul muzical românesc. Un concert ce aduce pe aceeași scenă voci din aproape toate palierele muzicale, care pleacă de la inconfundabila voce a Monicăi Anghel, la timbrul lui Nico și la armoniile minunate ale grupului vocal Acapella.

„Dragii mei, mă bucur enorm de fiecare dată când vin la Sibiu pentru a cânta. M-am bucurat enorm și pentru colaborarea pe care am avut-o cu Teatrul Național Radu Stanca, dar acum bucuria este specială, pentru că sunt invitată să fac parte din spectacolul prietenilor mei, George Miron și Acapella. Aștept cu emoție acest eveniment pentru că vibrez la tot ceea ce cântă ei, sunt speciali cu toții, au un repertoriu deosebit iar când îi ascult cântând îmi trec prin minte amintiri din copilărie. Ne vedem la concert pe data de 4 decembrie și aștept să îmi spuneți voi ce sentimente minunate vă va transmite acest concert eveniment”, spune Monica Anghel.
Christmas Gala Concert este o inițiativă a asociației Vocart și va reuni sub luminile rampei artiștii Monica Anghel, Nico, Andrei Lazăr, George Miron, Marius Preda, pianistul Andrei Tudor, saxofonistul Mihai Sebastian și Grupul Vocal Acapella, un „obișnuit” al perioadei de sărbători în orașul Sibiu. Concertul va avea loc în data de 4 decembrie, de la ora 19, la Sala Thalia. „Mă bucur că și anul acesta voi colabora ca și în anii precedenți, alături de grupul Acapella condus de George Miron la evenimentul „Christmas Gala Concert” Acapella & Friends. Alături de prietenii mei de la Acapella, anul acesta voi avea plăcerea de a-i avea alături pe scena pe câțiva dintre cei mai de seama artiști ai scenei muzicale românești cât și orchestra Filarmonicii din Sibiu”, spune Nico. Compus din absolvenți și studenți  ai instituțiilor muzicale din România, grupul vocal Acapella a susținut de-a lungul anilor numeroase concerte în țară și străinătate, reprezentând România la concursuri și festivaluri internaționale, unde a obținut premii importante.
Grupul Vocal Acapella, format din 12 membri, a luat fiinţă în anul 1999 sub bagheta dirijorului George Miron. Au reuşit pe parcursul a 17 ani de activitate să devină cunoscuti şi apreciaţi în peisajul muzical românesc şi internaţional. Acapella a participat cu succes la diverse festivaluri de muzică sau manifestari culturale, au fost premiaţi la mai multe concursuri interna-ţionale şi au susţinut turnee în străinătate (SUA, Austria, Germania, Spania). Până în prezent a realizat mai multe albume muzicale cu casele de producţie Media Pro Music şi Cat Music.
În 2002 grupul vocal Acapella a primit titlul de Ambasador Cultural al oraşului Viena, din partea Primăriei oraşului Viena. Ultimii ani au fost marcaţi de o serie de colaborări inedite cu artişti români extrem de cunoscuţi: Andrei Tudor, Big Band-ul Radio, organistul Remus Henning, trupa Phoenix, Monica Anghel, Marcel Pavel, Nico etc.

Accesul publicului la „Christmas Gala Concert“ se face pe bază de bilet. Prețul de bază al unui bilet este de 20 de lei iar elevii, studenții și pensionarii beneficiază de o reducere de 50%. Biletele pot fi achizi-ționate la Agenția Teatrală de pe bulevardul Nicolae Bălcescu, la caseria Sălii Thalia și online pe http://www.kompostor.ro.

Lasa un mesaj

Comentarii

Amateur Webcam Girls @ 20/07/2018, 10:05
live sex adult webcam milf webcam weirdtown adult chat
WalterCah @ 20/07/2018, 0:56
loans online calculate interest on loan
Shawnpat @ 20/07/2018, 0:50
loan website borrow money
Joaquinpobre @ 19/07/2018, 14:09
loans online borrow money
StevenNaw @ 19/07/2018, 4:31
money lender no credit check borrow money

Page 3 of 228 pages  < 1 2 3 4 5 >  Last ›