Anul cultural 2017  - deschis în ritm de jazz la Sibiu

Anul cultural 2017 - deschis în ritm de jazz la Sibiu

“Concertul de Anul Nou” de la Sibiu a deschis seria de evenimente culturale ale anului 2017. Peste 800 de spectatori au participat la cele două concerte organizate în 31 decembrie 2016 şi 1 ianuarie 2017. Ritmurile de jazz au purtat marca “Sibiu Big Band” avându-l ca invitat special pe chitaristul sibian Rareş Popsa. Vocea impresionantă a Christianei Uikiza – prezentă pentru prima data la Sibiu - a încântat publicul din sală care a răsplătit-o cu minute în şir de aplauze.

“Primul meu rendez-vous cu publicul sibian a fost unul foarte reuşit, o dragoste la prima vedere şi sper din suflet să urmeze încă multe alte întrevederi. Îi salut cu drag pe toţi cei care au decis să petrecem împreună trecerea dintre ani, iar pe ceilalţi îi aşteptăm la ediţiile următoare” a declarat Christiana Uikiza.

Programul concertului a cuprins secvenţe de Jazz ale unor mari cântăreţi precum Frank Sinatra, Natalie Cole, Ella Fitzgerard sau Edith Piaf dar şi o compoziţie proprie a Christianei Uikiza – “Symphony of Life”.

“Mă bucur mult că acest eveniment este unul așteptat cu interes de sibieni, dar și că în public regăsim, de fiecare dată, și oameni sosiți de la Cluj, Deva, Alba Iulia, Brașov și București, care își petrec Revelionul aici și aleg sa înceapă anul alături de noi. Singura provocare este de a aduce, cu fiecare ediție, un program nou și artiști de cea mai înaltă calitate, recunoscuți internațional” a declarat Sebastian Gheorghiu, director de proiect.

”Concertul de Anul Nou în Sibiu” a fost lansat în urmă cu 8 ani, în data de 31 decembrie, din dorinţa de-a aduce pe piaţa românească celebrul concept de inspiraţie vieneză, într-o notă personală, care să-i consolideze, în timp, semnătura originală. Bucurându-se încă de la început de succes – şi probându-şi, astfel, necesitatea, evenimentul s-a impus în prima linie între ofertele divertismentului cultural de Revelion organizate la nivel naţional, desfăşurându-se, de fiecare dată, cu casa închisă şi atrăgând cumpărători de bilete atât din Sibiu cât şi din alte oraşe din ţară.

Evenimentul a fost organizat de Uniunea de Creaţie Interpretativă a Muzicienilor din România. Acţiune cofinanţată de Consiliul Local Sibiu şi Primăria Municipiului Sibiu.

Lasa un mesaj

Comentarii

GordonKeymn @ 20/07/2018, 21:09
free auto quote autos
Web Cams Porn @ 20/07/2018, 10:00
milf cams myfreecams.com nude cams live nude adult chat rooms.com webcam sex chat free webcam chat free webcam chat sex chat room sex chat room adult chat room yahoo chat rooms free chat rooms girl cam girl cam webcam models adult chat site nude webcam nude cam nude webcams
RobertRic @ 20/07/2018, 8:01
research essay do my research paper
Free Xxx Webcams @ 20/07/2018, 2:44
live girls cam girls live live cam porno camfuze mother cam porn porn cams cam porn porn shows free adult webcam chat rooms omegle.com no sign up chat rooms free adult chat rooms free live cams free sex cams free live sex cams streamate bootymama cam porn naked cam camdoll cam porn adult video chat adult chat room adult video chat adult video chat chat free girls webcam www.ifriends.com live cam girls
DavidwaYmn @ 19/07/2018, 12:51
best price on homeowners insurance home contents insurance

Page 1 of 157 pages  1 2 3 >  Last ›