Filarmonica de Stat din Sibiu - Revelația Festivalului George Enescu. Cronică

Filarmonica de Stat din Sibiu - Revelația Festivalului George Enescu. Cronică

Încă nu mi-am revenit din uimirea pe care mi-a provocat-o năucitorul concert al Filarmonicii din Sibiu. Și nici nu cred că pot ieși prea curând din ea, mai ales că uimirea a fost cu atât mai uimitoare , cu cât eram deja, de zeci de ani, frecvent fermecată de calitatea ei și de stările emoționale, mereu altele, mereu amplificate , pe care mi le oferea la fiecare întâlnire. Și cu toate astea, tot m-a luat prin surprindere ceea ce am auzit în Piața ,,George Enescu” din București în data de 8 septembrie , de sărbătoarea Sf. Marii Mici: o orchestră, care a sunat ca o gigantică orgă într-o catedrala gotică. Cu o rară  omogenitate, cu un sunet amplu, viguros, cald, catifelat, vibrant; exact ca un ceas elvețian, sigură, sprintenă, melancolică și cu un splendid curcubeu de fine nuanțe, orchestra, pe care ascultând-o am uitat sa respir, trăind doar perfecțiunea acelor clipe, gândurile , frământările, oboseala, sâcâiala, lăsând locul unei mari fericiri. Repet. A sunat de parcă eram într-o catedrală. Și asta mi-a întărit convingerea că, chestia cu acustica, e mai mult un moft. Am auzit în săli blamate pentru lipsa ei, concerte splendide, fără defect. Iar acum, aici, ce acustică poate da un cort crăpat, niște scaune de plastic pe  asflat și betoanele clădirilor aflate la diferite distanțe și diverse înălțimi.Și totuși a sunat perfect, ca într-o catedrală.Iar asta, mă face să afirm ,,no offence” că până la scrierea acestor rânduri, filarmonica din Sibiu a fost incontestabila vedetă a festivalului, deși am aplaudat până acum pe merit, orchestre de notorietate mondială, formate din muzicieni talentați, dotați cu instrumente de valoare ,ca: London Philharmonic Orchestra, Russian National Orchestra, Czech Philharmonica Orchestra, Pittsburg Symphony Orchestra,Munchenn Philharmonie Orchestra.Dar toată această minune nu s-a înfăptuit singură , ci prin perfecta colaborare și fuziune a orchestrei cu tânărul dirijor Cristian Lupeș , un nonconformist plin de har, profund cunoscător al stilurilor abordate, un cititor curios și curajos; cu repertoriul interpretat și evident cu solistul pianist. Despre dirijor, pot spune că fără  a modifica nimic esențial din notele și semnele existente pe partituri, făcând doar simple și mici intervenții, pe care doar un vizionar, un artist atins de pana geniului( și nu mă joc cu cuvintele) le poate sesiza , a scuturat scamele de pe lucrările clasice respective,redându-le strălucirea prin mijloace la îndemâna oricui, dar văzute doar de el: schimbarea tonului ,nu tonalității discursului muzical, accentuarea sau diminuarea tempo-urilor, schimbarea unor accente sau trecerea ușoară peste ele până la iluzia de ignorare etc, lăsând în final,muzica aceeași , dar cu totul nouă.M-a copleșit frazarea dată concertului pentru pian nr. 21 K 467 de Mozart , acompaniamentul în pizzicato al coardelor din partea a doua, ca și integrala interpretării simfoniei nr.9 în mi minor de Dvorack , la a cărei ascultare (poate a suta oara) am găsit înțelesul titlului ,,Din lumea nouă” . Pentru că așa a sunat nouă.Nouă, dar aceeași. Cât privește debutul concertului cu o piesă contemporană într-o piață și nu într-o sală convențională proprie pentru așa ceva....mare curaj.Doar că siguranța și înțelegerea dirijorului , calitatea piesei ,, Quasiricercar pentru vioară,orchestră de coarde și percuție op.14”,ca și talentul compozitorului Liviu Dănceanu, au făcut posibil, imposibilul. Publicul foarte numeros a fost curios , a înțeles din start ideea care a plăcut , sș a rezonat cu ,,căutarile” compozitorului – de altfel simple dar foarte pastelate , cu o ușoară tentă filozofică, explicite, dar permițând imaginației fiecaruia să colinde lângă el , consonantă , melodioasă, pe alocuri presarată cu dezordinea disonant muzicală și pulsând spre ordine în final, toate punctate de inspiratele solo-uri de vioara si percuție. Motiv pentru care a și fost intens aplaudată.N-am uitat de pianist, italianul Antonio di Cristofano,care a făcut un concert concis, frumos, elocvent, deosebit de dansant, desigur și datorită concepției fericite a dirijorului despre lucrare. Simt nevoia să mai adaug doar că nonconformistul dirijor, nu-și putea găsi o orchestră mai potrivită decât Sibiul, deoarece ea însăși nu e străină de acest atribut, întrucât prin ,,șansa” a fost timp de 30 de ani păstorită și condusă de celebrul Henry Selbing ,dirijorul cu o singură mână. Și Doamne!, ce concerte ieșeau!

Cronică de Doina Moga, critic muzical

Lasa un mesaj