Expoziție: Salonului Internaţional de Artă Fotografică de la Sibiu 2017

Expoziție: Salonului Internaţional de Artă Fotografică de la Sibiu 2017

Zeci de sibieni, invitaţi din tară şi de peste hotare, participanţi şi premianţi au admirat duminică 12 noiembrie 2017, imaginile selectate care focalizează noi străluciri asupra tendințelor contemporane ale artei fotografice ȋn cadrul Salonului Internaţional de Artă Fotografică de la Sibiu 2017. Invitații s-au bucurat atât de fotografiile expuse, cât şi medaliile marilor federaţii internaţionale care au fost înmânate celor buni dintre cei mai buni fotografi ai lumii de către organizatori şi de reprezentanţi ai juriului.

La vernisaj au fost prezenți președintele și vicepreședintele Federației Luxemburgheze de Artă Fotografică – Fernand Braun, respectiv Yvon Piazza, președintele Federației Române de Artă Fotografică – Eugen Negrea și reprezentantul Romȃniei la Federația Internațională de Artă Fotografică – Domnul Balasi Csaba (MFIAP). ”Pot afirma nu ca un reproș, ci cu nostalgie, că ne-au trebuit zece ani să ne reȋntȃlnim. Sunt onorat de prezența dumneavoastră ȋn această zi, de personalitățile lumii fotografice, dar și de publicul amator de fotografie prezent. Energia pe care o emană aceste fotografii reprezintă măsura persoanei creatorului și tinerețea sa spirituală”, a declarat Fernand Braun, președintele Federației Luxemburgheze de Artă Fotografică. ”Mă simt privilegiat să spun cȃteva cuvinte la deschiderea acestei expoziții care poate constitui o premieră ȋn lumea fotografiei. Nu n-am așteptat ca secțiunea Photo Travel să beneficieze de un asemenea succes. Acest eveniment nu ar fi fost posibil fără parteneriatul dintre Fotoclubul Orizont și Casa de Cultură a Studenților Sibiu”, a declarat Radu Stănese, președintele Fotoclubului Orziont. ”Sunt onorat să particip la vernisajul organizat cu ocazia deschiderii Salonului, atȃt ȋn calitate de participant, cȃt și ȋn calitate de invitat. Sunt emoționat și felicit organizatorii pentru continuarea tradiției acestui maiestuos eveniment. Unele fotografii șochează, pentru că transmit un mesaj mult mai profund decȃt suntem noi obișnuiți, sufletele fotografilor au explodat, transpunȃnd cu ajutorul aparatului cele mai adȃnci trăiri sufletești” a declarat Eugen Negrea, președintele Federației Române de Artă Fotografică.

Salonul poate fi vizitat vizat în mod gratuit până în data de 30 noiembrie 2017 în timpul programului Centrului de Informare Turistică, luni până vineri între orele 9.00-17.00, sâmbăta şi duminica între orele 9.00-13.00.

Lasa un mesaj

Comentarii

EfrainLem @ 18/11/2018, 3:41
Wow! This really is by far the most useful thing on the matter I've ever come across. Thanks for your effort.
AgustinDok @ 18/11/2018, 3:33
cbd oil reviews cbd oil for dogs dosage for pain
cbd oil reviews 2018 cbd oil
cbd oil benefits for women cbd oil
cbd oil dosage for pain management CBD Oil
cbd oil for anxiety disorder reviews CBD Oil

cbd oil for sale on amazon cbd oil for pain relief and inflammation
cbd oil for arthritis pain control CBD Oil
cbd oil reviews reddit CBD Oil
how does cbd oil work for pain management CBD Oil
using cbd oil for pain control CBD Oil
Micahric @ 18/11/2018, 3:31
cialis pmp opinie
buy cialis online
buy cialis over the counter uk
cialis without a doctor prescription
CarolLoalp @ 18/11/2018, 3:19
people search by username
my space people search people com search people search free results people search free information true free people search
KevinThOks @ 18/11/2018, 3:15
cialis without prescription fastest canadian pharcharmy online northwest pharmacy canada online canadian pharmacy canadian online pharmacy healthy man pills myskypharmacy Click Here canadian pills store canadian pharmacy

Page 7 of 10005 pages ‹ First  < 5 6 7 8 9 >  Last ›