Impresiile unui dirijor americano-elvețian în Sibiu

Impresiile unui dirijor americano-elvețian în Sibiu

O întâlnire informală între dirijorul Stephen Smith și violoncelistul Makcim Fernandez Samodaiev.

- Când aţi fost prima dată în România şi cum aţi ajuns aici?

România ocupă un loc special în amintirile mele, deoarece a fost prima țară europeană pe care am vizitat-o în urmă cu 40 ani. Am venit făcând parte dintr-o delegaţie din SUA ca membru al corului universitar, am cântat în diverse sate la cămine culturale sau în aer liber. Am revenit in Romania din nou doar acum patru ani, în 2014, de data aceasta ca dirijor. De atunci încerc să vin în fiecare an cu proiecte de muzică barocă.

- Ce diferență vedeți între România anilor '70 și cea de acum?

Bineînțeles că atunci în 1974 am trăit impresiile unui tânăr de 19 ani, dar îmi amintesc că am fost marcat de simplitatea și calmul în care trăiau oamenii. Când mergeam prin sate și ne opream la câte o cârciumă sau un restaurant, îi auzeam pe lăutari cântând ca nişte adevăraţi virtuozi ai viorii. Îmi amintesc că ne însoţeau doi ghizi, o doamnă blondă mai rebelă şi o a doua, brunetă, foarte serioasă. Tot timpul aveam poliţie lângă noi, eram în siguranţă (râde). Acum s-a dezvoltat infrastructura, dar oamenii au rămas acolo … într-o lume calmă și simplă.

- Cu ce ansambluri ați lucrat și ce experiență v-a marcat?

În majoritatea timpului am lucrat cu ansambluri de muzică barocă, precum Kammerensemble Lucerne, Capriccio Basel, Musikkollegium Winterthur, Brandenburgisches Staatsorchester Frankfurt și Zürcher Kammerorchester; de 25 de ani sunt director al unui ansamblul vocal baroc “Corund” din Lucerna. În general este vorba despre muzicieni extraordinari, foarte implicaţi în ceea ce fac și interesaţi de rezultatul final al fiecărui concert. În Elvetia și Germania orchestrele și ansamblurile de muzică barocă sunt subvenţionate doar parțial, iar acest lucru ne obligă să avem o relaţie foarte strânsă cu publicul, oferind un produs calitativ și atractiv. Din public provin sponsorii şi mecena fără de care ar fi imposibil să ne desfăşurăm activitatea artistică. Dacă pierdem interesul şi implicarea publicului, pierdem tot! 

- Nu este prima dată când colaboraţi cu Filarmonica de Stat Sibiu; bazându-vă pe exprienţele trăite cu noi, în ce direcţie consideraţi că ar trebui să avem grijă să ne dezvoltăm?

Aveți în componenţa orchestrei niște instrumentiști desăvârșiţi! De exemplu când am programat “Pulcinella” lui Pergolesi-Stravinsky, colegii mei oboiști din Elveția mi-au atras atenția asupra pasajelor specifice, de o dificultate tehnică majoră, dar Lucia (Lucia Dobri, oboistă a Filarmonicii de Stat Sibiu) le-a executat fără nici o problemă! Pe de altă parte, având aceşti virtuozi, mi-aş dori ca muzicienii să învețe să comunice mai mult unii cu alții în timpul repetițiilor, și, de sine ințeles, în timpul actului muzical în general. Să schimbe păreri, să se asculte unii  pe alții, să învețe să creeze sunetul împreună, indiferent de cine ar sta în fața lor. De fapt, în opinia mea rolul meu ca dirijor este irelevant: eu doar ghidez, dau idei despre o interpretare, dar instrumentiștii creează sunetul pe care îl auzim! Încă un lucru: să fiți deschiși la o nouă interpretare sau formă de a face muzică. De exemplu, în drum spre voi mă gândeam să vă povestesc despre caracterul și povestea din spatele fiecărei piese muzicale pe care urma să o pregătim împreună. Dar odată ajuns în fața orchestrei mi-am dat seama că muzicienii nu sunt deschişi spre o asemenea colaborare. Nu este o critică, nici nu vreau să dau vina pe nimeni; înţeleg că muzicienii filarmonicii întâlnesc în fiecare luni un nou dirijor, cu noi lucrări și ideile sale personale: îmi imaginez cât de obositor trebuie să fie acest proces repetitiv. Şi totusi, să nu lăsăm obișnuința să devină a doua natură. Recunosc că în lumea muzicienilor baroc cu care lucrez, percepţiile și relația cu muzica sunt total diferite, după cum și organizarea stagiunilor are o altă logică. Muzica barocă chiar este o lume aparte.

- Ce este important pentru dumneavoastră astăzi? 

Fiecare vârstă are plăcerile sale; eu am ajuns într-o perioadă a vieții în care pot să spun că într-un fel întrevăd sfârşitul, iar din momentul în care am conştientizat asta, am decis să beau doar vin bun și să călătoresc doar la clasa întâi. Am decis să îmi ofer o viață de calitate, ca un fel de tribut pentru viață.

Lasa un mesaj