Expoziție PANAIT ISTRATI la Biblioteca Județeană ASTRA

Expoziție PANAIT ISTRATI la Biblioteca Județeană ASTRA

Proiectul expozițional ”România e acasă” dedicat unor mari valori românești consacrate în afara țării: Ioan Petru Culianu, Eugen Ionescu, Ṣtefan Baciu, Emil Cioran, Panait Istrati, aflat la cea de a treia serie de vernisaje dintr-un număr total de șase, își propune realizarea unui demers de cunoaștere, înțelegere și analiză a experienței creative a cinci personalități românești consacrate în afara țării: Ioan Petru Culianu, Eugen Ionescu, Ṣtefan Baciu, Emil Cioran, Panait Istrati.

Expoziția PANAIT ISTRATI aduce în atenția publicului un capitol din istoria literaturii române, mărturii de viață și creație ale scriitorului originar din Brăila.

Începând cu 23 iulie 2018, în contextul Centenarului României Mari, fiecare dintre cele cinci personalități, ca un simbol al unității tuturor provinciilor românești, își va continua periplul prin alte orașe: Panait Istrati vine de la Slatina la Sibiu, Emil Cioran de la Brașov la Iași, Ṣtefan Baciu de la Iași la Brăila, Ioan Petru Culianu de la Brăila la Slatina, Eugen Ionescu de la Sibiu la Brașov. La începutul lunii noiembrie „se vor reîntâlni” în orașul Marii Uniri, Alba-Iulia. Expozițiile vor fi completate cu activități educaționale adresate tinerilor.

Calendarul expozițional a debutat în 14 mai și se derulează în cadrul proiectului cultural „ROMÂNIA E ACASĂ. Program expozițional național dedicat unor mari valori românești consacrate în afara țării: Ioan Petru Culianu, Eugen Ionescu, Ṣtefan Baciu, Emil Cioran, Panait Istrati”. Proiectul este implementat de Muzeul „Casa Mureșenilor” Brașov cu finanțare din partea Administrației Fondului Cultural Național și cu sprijinul partenerilor săi: Biblioteca Județeană Astra Sibiu, Muzeul Brăilei „Carol I”, Complexul Muzeal Național Moldova Iași, Muzeul Județean Olt, Muzeul Național al Unirii Alba-Iulia. Proiectul se încadrează în aria Promovarea Culturii Scrise și se desfășoară în perioada mai-noiembrie 2018.

Expoziția PANAIT ISTRATI va putea fi vizitată între 23 iulie și 17 august 2018.   

Lasa un mesaj