Ateliere de morărit şi demonstraţii practice în Muzeul ASTRA

Ateliere de morărit şi demonstraţii practice în Muzeul ASTRA

Muzeul ASTRA, instituție ale cărei acțiuni sunt posibile cu finanţarea Consiliului Judeţean Sibiu, a organizat pe parcursul lunii septembrie 2017 o serie de ateliere tematice de morărit şi demonstraţii practice la moara cu ciutură din Sviniţa, prin intermediul Proiectului „Dăm apă la moară în Muzeul ASTRA”, proiect cofinanţat de Administraţia Fondului Cultural Naţional.

Copiii care vizitează Muzeul în aer liber din Dumbrava Sibiului pot afla din partea specialiștilor în mulinologie detalii legate de funcţionarea morilor. La moara din Sviniţa, spre exemplu, vizitatorii pot învăța cum se ferecă pietrele de moară. La încheierea atelierelor aceștia sunt recompensaţi pentru priceperea lor cu săculeţi cu făină.

,,Vizitatorii muzeului, mici şi mari deopotrivă, pot să desluşească din tainele morilor tradiţionale şi să afle poveştile din spatele acestora în cadrul activităţilor interactive şi cu caracter educaţional. Prin ele se explică detaliile de funcţionare ale morii cu ciutură, specificul lucrărilor de întreţinere, precum şi tehnicile de morărit arhaice. Moara cu ciutură din Sviniţa a fost „readusă la viaţă” prin intermediul lucrărilor de punere în funcţiune integrate proiectului amintit şi trezeşte entuziasmul şi interesul vizitatorilor de toate vârstele şi prin ambianţa sonoră oferită de huruitul pietrelor de moară neobosite, în armonie cu sunetul vesel al apei care loveşte ciuturile morii.”, a declarat Ștefan Păucean, muzeograf Muzeul ASTRA.

Prin punerea în funcțiune a morii din Svinița, se doreşte accesibilizarea patrimoniului tehnic deținut de muzeu prin integrarea monumentului în contextul economiei rurale, adaptând explicațiile și tehnicile de lucru la moară pentru publicul de diferite vârste și din diverse medii socio-culturale. În perioada 29 septembrie – 1 octombrie, interval în care s-au derulat mai multe ateliere integrate Proiectului „Dăm apă la moară în Muzeul ASTRA” Muzeul în aer liber din Dumbrava Sibiului a înregistrat 5336 de vizitatori.

INFO MOARA DIN ȘVINIȚA

Moara cu ciutură și admisie controlată a apei prin butoniu din Svinița, județul Mehedinți, este o instalaţie hidraulică cu roată orizontală şi admisie inferioară, construită şi adaptată unor condiţii geomorfologice speciale (teren puternic accidentat şi un debit hidrografic fluctuant, coroborarea acestora împiedicând realizarea unor acumulări de apă pentru optimizarea energiei hidraulice necesară pentru acţionarea instalaţiei de măcinat). Soluţia adoptată a fost una extrem de ingenioasă, componenta finală a captării, respectiv a aducţiunii apei la instalaţia hidrotehnică, fiind realizată dintr-un buştean cu diametru semnificativ, scobit pe interior, cu rol de dirijare controlată şi optimizare a vitezei jetului de apă printr-o „valvă” din lemn perforată la interior şi dispusă ca un dop în partea inferioară a buşteanului (cunoscut sub denumirea locală de butoniu). Dopul perforat cu rol de reglare a cantităţii, a vitezei şi a presiunii apei, poartă denumirea de găleţea (datorită formei cilindrice, uşor conice în partea inferioară).

Moara din Sviniţa era în proprietatea unui număr de 72 de rândaşi, care asigurau întreţinerea morii şi măcinau conform programării, lucru consemnat încă în deceniul 7 al secolului trecut, acest număr foarte mare de coproprietari fiind o rezultantă directă a moştenirii şi a transmiterii ereditare a dreptului la măciniş în cadrul comunităţii. Casa morii dispune de un plan patrulater alungit, realizat din zidărie de piatră fasonată (blocuri de gresie şi piatră de râu), la extremitatea de sub instalaţia de măcinat fiind executată o supraînălţare, pentru a permite amplasarea instalaţiei hidrotehnice. Acoperişul este realizat în două ape, pe o structură de căpriori semirotunzi, cu o învelitoare cu şindrilă de fag.

„Proiectul nu reprezintă în mod necesar poziţia Administrației Fondului Cultural Național. AFCN nu este responsabilă de conținutul proiectului sau de modul în care rezultatele proiectului pot fi folosite. Acestea sunt în întregime responsabilitatea beneficiarului finanțării.”

Lasa un mesaj

Comentarii

BrooksMup @ 20/04/2018, 15:23
http://levitrarrr.com - levitra coupon
levitra 10mg
levitra manufacturer coupon
http://viagrarrr.com - how long does viagra last
viagra coupons
generic viagra available
http://cialisrrr.com - cialis manufacturer coupon
how does cialis work
cialis purchasing
http://viagrarpr.com - viagra rezeptfrei österreich
where to buy viagra
natural viagra
http://m.landing.siap-online.com/?goto=http://buyccialis.com
GraigFlaws @ 20/04/2018, 15:23
http://viagrannn.com - buying viagra online
where can i buy viagra
does medicare cover viagra
http://cialisnnn.com - cialis vs viagra reddit
how to get cialis
is there a generic cialis
http://cialiskkk.com - free cialis
cialis 20mg prix en pharmacie
viagra vs cialis
http://viagrarpr.com - viagra pillen kruidvat
viagra coupons from pfizer
viagra generic walmart
http://www.littelfusebusinesscenter.biz/__media__/js/netsoltrademark.php?d=buyvviagra.com
GraigFlaws @ 20/04/2018, 13:40
http://viagrannn.com - viagra canada
viagra online canadian pharmacy
online doctor prescription for viagra
http://cialisnnn.com - active ingredient in cialis
buy generic cialis online
buying cialis online
http://cialiskkk.com - cialis online
cialis 20mg
cialis tablets for sale
http://viagrarpr.com - what is viagra
viagra gйnйrique
over the counter viagra
http://www.airlakeairport.net/__media__/js/netsoltrademark.php?d=buyvviagra.com
BrooksMup @ 20/04/2018, 13:37
http://levitrarrr.com - levitra
viagra cialis levitra
levitra 20mg
http://viagrarrr.com - female viagra
viagra receptfritt
viagra dosage
http://cialisrrr.com - cialis 200 dollar savings card
cialis 5 mg
free cialis
http://viagrarpr.com - viagra without a doctor prescription
generic for viagra
canadian viagra
http://nozzlespecialists.info/__media__/js/netsoltrademark.php?d=buyccialis.com
Kennethdrent @ 20/04/2018, 12:21
http://levitrarrr.com - levitra uses
levitra 10mg
cialis vs levitra
http://viagrarrr.com - buy viagra online
over the counter viagra
viagra en ligne livraison 24h
http://cialisrrr.com - cialis 20mg
cialis 20 mg
cialis patentablauf in deutschland
http://viagrarpr.com - generic viagra available
viagra dose
viagra générique

Page 1 of 99 pages  1 2 3 >  Last ›