Expoziție: “Generația Marii Uniri – Alexandru și Ioan Lapedatu”

Expoziție: “Generația Marii Uniri – Alexandru și Ioan Lapedatu”

În pregătirea aniverăsării Zilei Naționale a României și a lansării programului "Centenar", Muzeul Național Brukenthal găzduiește un amplu proiect expozițional care prezintă destinele a doi membrii marcanți ai vieții politice și istorice, culturale și financiare din țara noastră, frații Alexandru Lapedatu (1876-1950) și Ioan Lapedatu (1876-1951) reflectate în lumina documentelor, a fotografiei, a mărturiilor și a cărților.

Frații Lapedatu sunt mărturia elocventă a progresului societății românești de la sfârșitul veacului al XIX-lea și prima jumătate a celui următor. Născuți  români și crescuți într-un imperiu ce nu era a lor, au năzuit aidoma părinților să se împlinească într-o Românie a românilor. Inițiatori de legi și reglementări publice, organizatori de instituții și organizații civice sau religioase, importanți donatori și finanțatori ai unor edificii publice, civile şi religioase, fraţii Ioan şi Alexandru Lapedatu au participat decisiv la procesul de modernizare şi unificare legislativă, administrativă şi instituţională a României Mari. Cu ocazia vernisajului, va fi prezentat şi albumul „Gemenii Alexandru şi Ion Lapedatu istorie şi finanţe”, editura Oscar Print, 2016, susţinut de Banca Naţională a României şi Fundaţia Lapedatu.În cadrul manifestăriilor sibiene dedicate gemenilor Lapedatu vineri 17 noiembrie 2017, ora 13 va fi dezvelită și o placă comemorativă pe sediul Băncii Naționale a României, agenția Sibiu, str. Mitropoliei, nr. 16.

Lasa un mesaj


Comentarii

SormatsR @ 26/05/2018, 16:46
Hello.
hectorgs16 @ 26/05/2018, 1:53
New photo blog
http://sexypic.erolove.in/?entry.melany
how tok mask ip address marvin ridge high school cumshot public polish teens letitbit vera1part1rar utube sex samnples
StephenIdete @ 25/05/2018, 22:36
Если медицина помочь не в состоянии. Есть AminoBoosters Аналог ламинина, тоже от д-ра Эскеланд,но в 4 раза дешевле и в 2 раза сильнее. А заработок без обяз. покупок, можно вообще без приглашений. Все расскажу в скайпе evg7773 или на сайте http://1541.ru
Tylerhut @ 25/05/2018, 17:11

<a >Ремонт стиральных машин bosch</a>
RobertNal @ 25/05/2018, 17:08
Ламинин это средство номер 1 для понижения сахара при диабете, ламинин, ламинин отзывы, Ламинин. Laminine LPGN, LifePharm Global Network предлагает Новый маркетинговый (компенсационный) план с 1 апреля 2018. ламинин цена, купить ламинин, ламинин отрицательные отзывы. Но Уже есть Альтернативный аналогичный продукт, дешевле в 3-7 раз и сильнее в 2 раза. Смотрите на сайте http://1541.ru/cms/lpgn-2018.php

The Norwegian Miracle It’s NOT LAMININE anymore! http://www.getyourboomback.com/#_l_2ps AminoBoosters are 4 times more affordable, the concentration is twice as strong as Laminine by LPGN

Заработок без ограничения на аналоге ламинина AminoPure ( aminoBoosters - дешевле ламинина в 4 раза)) от компании Get Your Boom. Объясню за 10 минут в скайпе evg7773 Сайт http://1541.ru без ежемесячных обязательных покупок, без вложений и можно, и даже удобно многим вообще без приглашений. Это и пассив, и работа в партнерской программе с высоколиквидным продуктом, это серьезно, надолго. Это не МЛМ.
Ламинин, это уже прошлое. Отжившее и потерявшее эффективность. Ламинин - это Дорого. Это почти невозможная для большинства участников в МЛМ возможность зарабатывать хотя бы 200 - 300 usd в месяц. Это система обязательных и очень невыгодных ежемесячных покупок продукта. МЛМ это серьезные заработки для немногих. А пить ламинина при серьезных заболеваниях нужно много.

Page 1 of 606 pages  1 2 3 >  Last ›