Sute de chitarişi cântă la unison în Piaţa Mică. Vineri, la “Sibiu Guitar Meeting”

Sute de chitarişi cântă la unison în Piaţa Mică. Vineri, la “Sibiu Guitar Meeting”

Comunitatea chitariștilor din întreaga țară își dă întâlnire în weekend la Sibiu. Vineri, în Piața Mică, Generația Rock salută Generația Folk.

Se acordează chitările, se schimbă corzile, toată comunitatea chitariștilor din România se pregătește intens pentru Sibiu Guitar Meeting, concertul „vedetă” al proiectului Pune mâna pe chitară, organizat de Asociația Culturală Play. Sâmbătă, în Piața Mică, sute de chitariști din toate colțurile țării vor intona alături de vedete ale muzicii rock românești 11 piese studiate intens în ultimele luni. Alături de micii chitariști, pe scenă vor urca nume impresionante din muzica românească. A.G. Wienberger cântă cu cei mici Let it be. Stefan Boldijar, liderul și solistul trupei Semnal M va interpreta propria piesă „La fereastra ta/Spune-i cine ești” iar Paul, solistul trupei Antract, va acompania de la microfon sutele de chitariști pentru piesa „Trebuie să crezi”. „Ne-am dorit foarte mult să avem pe scenă autorii sau interpreții pieselor pe care tinerii chitariști le vor interpreta. Pentru ei, să cânte alături de idolii lor înseamnă enorm și le va da dorința de a progresa”, spune Anamaria Brumar, din partea Asociației Play.

Proiectul Sibiu Guitar Meeting nu se rezumă însă doar la concertul ce va avea loc sâmbătă, 24 septembrie. Vineri, Piața Mică este deschisă tuturor celor dornici să ia legătură cu lumea muzicii. Trupe de copii din Sibiu, Iași, Craiova și Cluj vor concerta pe scenă sub sloganul „Generația Rock salută Generația Folk”. Denumirea vine de la grupul Generația Folk, un grup de 35 de chitariști ce vine la Sibiu din Craiova pentru a interpreta cântece folk celebre. Ei vor interpreta multe piese cunoscute în special generației 80, „Te salut, generație în blugi”, „Punctul pe I”, „Căciula” sau „Marșul Ardealului”. Toate trupele tinere din țară vor avea la dispoziție vineri întreaga platformă a proiectului „Pune mâna pe chitară” pentru a se exprima prin muzică în fața publicului larg. „Le oferim, de fapt, oportunitatea de a se face cunoscuți, de a cânta în public, de a se exprima în condiții profesioniste de sonorizare pentru că suntem de părere că aceste oportunități lipsesc cu desăvârșire în România, în special pentru cei mai mici dintre muzicieni”, mai spune Anamaria Brumar. Concertele de vineri vor începe la ora 18, pe scena din Piața Mică, iar la ora 21, „legenda” A.G. Wienberger va susține un recital în Atrium Cafe, lângă Podul Minciunilor.

Dire Straits Experience Tour pentru chitariștii de la Sibiu Guitar Meeting

Anul trecut, la prima ediție a Sibiu Guitar Meeting, organizatorii evenimentului au pregătit o surpriză imensă tinerilor chitariști ce au participat la concertul din Piața Mică, un bilet la concertului legendarului Joe Satriani. Anul acesta tradiția continuă, cu o surpriză pe măsură. Toți chitariștii ce se înscriu la Sibiu Guitar Meeting, în avans sau la fața locului, vor primi în kit-ul de participare un bilet la unul dintre cele patru concerte din cadrul Dire Straits Experience Tour din România. Dire Straits vor concerta în luna decembrie la Cluj, Craiova, Bacău și Brașov iar tinerii chitariști vor putea opta la care dintre cele patru concerte doresc să participe.

Sibiu Guitar Meeting este evenimentul vedetă al programului Pune mâna pe chitară inițiat de Asociația Culturală Play. De-a lungul anului sunt organizate șase cercuri comunitare de chitară unde copii și tineri din Sibiu învață bazele instrumentului, învață să cânte inclusiv cele 11 piese ce vor fi interpretate la evenimentul din Piața Mica. Toate cursurile comunitare sunt gratuite, pentru a oferi tuturor acces la educația prin muzică. Pentru aprofundarea lecțiilor din cadrul acestui program, Asociația Play a organizat și trei tabere, Guitar Summer Camp, la care au participat câteva sute de copii. Proiectul își propune implicarea întregii comunități sibiene în dezvoltarea tinerilor iar în acest an a adăugat în program o selecție de Serenade de Cartier, un eveniment itinerant ce va avea loc în cartierele orașului. Prima dintre aceste serenade are loc mâine, în parcul central din cartierul Ștrand, de lângă biserică. Evenimentul va începe la ora 18.

Toate aceste evenimente fac parte din campania identitară Sibiu Guitar - Friendly City, inițiată de Asociația Culturală Play, în anul 2015, pentru acreditarea Sibiului ca oraș deschis promovării chitarei și a stilurilor de muzică specifice acestui instrument în rândul tinerei generații. În cadrul campaniei au loc concerte, concursuri de chitară clasică și chitară electrică, recitaluri, evenimente, workshop-uri, expoziții, grupate în Festivalul de Chitară "De la Baroc la Rock",  Programul cultural-social de educație non-formală "Pune mâna pe chitară" și Spectacolele “Povestea Chitarei”.

foto: Silvana Armat

Lasa un mesaj