Tehnologie multimedia de ultimă generaţie pentru vizitatorii Muzeului ASTRA

Tehnologie multimedia de ultimă generaţie pentru vizitatorii Muzeului ASTRA

Tehnologia VR (Virtual Reality) a fost îmbinată armonios cu cadrul tradițional pe care îl oferă Muzeul ASTRA, astfel că vizitatorii pot păși, cu ajutorul ochelarilor VR în lumea păstorilor, a confecționărilor de lumânări din ceară de albine sau a producerii oțetului de mere. Proiectul este unic în muzeele din România, iar pentru implementarea lui au lucrat peste 20 de specialişti din Muzeul ASTRA şi nu numai (arhitecţi, regizori, programatori, graficieni şi actori) timp de aproape 8 luni. Întreg circuitul expoziţional este disponibil atât în limba română, cât şi în limba engleză.
"Având în vedere că toată povestea cu pandemia s-a concentrat în jurul tehnologiei multimedia, trebuia cumva să venim în această combinaţie de tehnologie, digitalizare, dar şi în chestiunile palpabile. Ce poate fi mai provocator decât să realizezi o conexiune între ceea ce înseamnă arhaismul ruralităţii încă existent în România, dar şi tehnologia atât de prezentă în multe spaţii din comunicatea europeană şi cum un muzeu în aer liber poate să le echilibreze şi să dea un mesaj de accesibilizare a patrimoniului către comunitate", a declarat Ciprian Ştefan, manager Muzeul ASTRA.
Noul circuit expozițional ”ASTRA VR” cuprinde Gospodăria de boștinar din Sebeșul de jos, Staulul și Gospodăria de oier din Rășinari.

"ASTRA VR este un proiect care a luat un punctaj foarte mare şi a primit o sumă de aproximativ 165.000 euro pentru a pune în valoare patrimoniul etnografic prin utlizarea celor mai noi tehnologii multimedia. Implementarea proiectului durează până în luna februarie 2022. Mă bucur că încep să se vadă rezultatele! Este unul dintre proiectele implementate aici, la Muzeul ASTRA", Bogdan Trîmbaciu, Director Unitatea de Management a Proiectului, Ministerul Culturii.

"Prin ASTRA VR şi munca tuturor celor care au participat la acest proiect, fiecare obiect de patrimoniu din cele trei gospodării prinse în acest circuit expozitional prinde o faţă umană, iar fiecare vizitator poate găsi în el ceva personal. Acest aspect îl va face în primul rând să se întoarcă la Muzeul ASTRA, fiindcă toate experienţele pe care le propune proiectul - ASTRA VR - necesită mai multe prezenţe aici.", a declarat Mirela Iancu, coordonator şi curator ASTRA VR.

"Cel mai interesant şi cel mai inovativ în acest proiect în Muzeul ASTRA este asumarea unui alt tip de poveste şi unui alt fel de a vorbi cu vizitatorii. Poveştile sunt spuse la modul personal, iar vizitatorii intră în aceste poveşti şi le ascultă la persoana I. Sunt parte dintr-un film, care îi înconjoară. ASTRA VR este o poveste emoţională şi sentimentală, dar şi directă, în egală măsură.", a declarat arhitectul Constantin Goagea, coordonatorul echipei de design ASTRA VR.


Proiectul Utilizarea tehnologiei multimedia de ultimă generaţie în accesibilizarea patrimoniului etnografic din Muzeul ASTRA (CALL01-3) beneficiază de un sprijin financiar nerambursabil de 606.977,60 lei, din care 515.930,96 lei (85%) reprezintă valoarea eligibilă nerambursabilă din Granturi SEE, iar 91.046,64 lei (15%) reprezintă valoarea eligibilă nerambursabilă din cofinanţare naţională, valoarea totală a proiectului fiind de 786.977,60 lei. Mai multe detalii sunt disponibile pe http://www.astravr.ro.

Granturile SEE reprezintă contribuţia Islandei, Principatului Liechtenstein şi Regatului Norvegiei la reducerea disparităţilor economice şi sociale în Spaţiul Economic European şi la consolidarea relaţiilor bilaterale cu cele 15 state beneficiare din estul şi sudul Europei şi statele baltice. Aceste mecanisme de finanţare sunt stabilite în baza Acordului privind Spaţiul Economic European, ce reuneşte statele membre UE şi Islanda, Liechtenstein şi Norvegia ca parteneri egali pe piaţa internă. În total, cele trei state au contribuit cu 3,3 miliarde euro între 1994 şi 2014 şi 1,55 miliarde euro pentru perioada de finanţare 2014 - 2021.

Mai multe detalii sunt disponibile pe: http://www.eeagrants.org şi http://www.eeagrants.ro

Programul RO-CULTURA este implementat de Ministerul Culturii prin Unitatea de Management a Proiectului şi are ca obiectiv general consolidarea dezvoltării economice şi sociale prin cooperare culturală, antreprenoriat cultural şi managementul patrimoniului cultural. Bugetul Programului este de 29 milioane de euro.

Mai multe detalii sunt disponibile pe: http://www.ro-cultura.ro

Acţiunile Muzeului ASTRA sunt posibile cu finanţarea Consiliului Judeţean Sibiu.

Lasa un mesaj