Actorii Alin State și Diana Cătănescu deschid Grădina BIS

Actorii Alin State și Diana Cătănescu deschid Grădina BIS

Alin State, unul dintre cei mai îndrăgiți actori ai generației sale, alături de actrița Diana Cătănescu, deschid miercuri, 15 iunie 2022, stagiunea de vară la Grădina BIS Teatru, cu spectacolul „Anaz și Dragonul”, după o poveste de Bianca Babeș, coregrafia Alin State, scenariul și așezarea în scenă Bogdan Sărătean, reprezentație în cadrul programului cultural multianual “Scrisori pentru bunicii noștri”, cofinanțat de AFCN. Spectacolul se adresează cu precădere publicului tânăr (copii și adolescenți), dar și tuturor celor care și-au păstrat spiritul tânăr. Spectacolul va începe la ora 18:00, iar biletele pot fi achiziționate de pe site-ul Iabilet.ro. Copiii de la Centrul de Zi ACCES Dumbrăveni și juniorii de la SOS Satul Copiilor Cisnădie vor avea accesul liber la eveniment.

„După foarte mulți ani joc iarăși în fața celui mai pur public: copiii. Sunt plin de nerăbdare și emoție pentru că vom juca la BIS Teatru, un spațiu independent care prin implicarea în comunitate și prin încăpățânarea de a rezista ca spațiu cultural independent, mă inspiră și îmi dă speranță. Când eram la Cluj, student la Psihopedagogie, am intrat într-o trupă de teatru de amatori Teatrul Liber Imago. Acolo l-am cunoscut pe Bogdan Sărătean și de atunci un fir invizibil ne-a legat, chiar dacă drumurile ne-au purtat prin lumea întreagă. După muuuulți ani de hălăduit … ne-am regăsit și facem iarăși un teatru redus la esență, cu aceeași dăruire ca atunci când eram studenți. Îmi era dor. Acest gen de teatru este motivul pentru care am ales să devin actor în primul rând. Mare bucurie mare…vă aștept cu mic cu mare la Grădina BIS. Să fie pace!” Alin State, actor

Despre Alin State

Mutat recent la Sibiu, după mulți ani în care a jucat pe scena celor mai importante teatre din București, (Teatrul Bulandra, Teatrul Odeon, Teatrul Nottara, Teatrul Metropolis etc.), actorul Alin State are un palmares bogat de roluri atât în teatru, cât și în film sau spectacole de dans. A primit Premiul Uniunii Cineaștilor din România, pentru rol secundar, pentru rolul Dinte din filmul Rocker, regia Marian Crișan (2013) și premiul pentru cea mai bună interpretare masculină într-un spectacol de coregrafie, pentru El, din spectacolul Dar cu pianistul cine dansează?, regia și coregrafia Tunde Baczo-Cari, masterand, clasa Prof. Univ. dr. Sergiu Anghel, Gala Absolvenților UNATC, 2008. A lucrat cu regizori de film precum John Grooters (2021), pentru filmul Sabina. Tortured for Christ, Cătălin Mitulescu (2019), pentru filmul Heidi, Dinu Tănase (2018), Frozen Ignat, Horațiu Mălăiele (2013), Funeralii fericite etc.

Despre Diana Cătănescu

Diana Cătănescu este absolventă a Facultății de Litere și Arte, specializarea Artele Spectacolului, din cadrul Universității „Lucian Blaga” Sibiu (2011) și a unui program de Master în interpretarea caracterelor dramatice, în cadrul aceleiași universități (2013). A colaborat cu Teatrul Național „Radu Stanca” Sibiu, Teatrul ARIEL Râmnicu Vâlcea, Compania de Dans Microbis, Teatru la Infinit Sibiu, Teatrul Mic Sibiu, BIS Teatru etc.

„Deschidem oficial GRĂDINA BIS. În miez de lună iunie. Vom spune o poveste pentru toate vârstele. Un Dragon morocănos, bubos și mâncăcios se întâlnește într-o bună zi cu o Zână șturlubatică și zurlie. Iar din clipa aceea, existențele lor se schimbă fundamental. O poveste pentru adolescenții din noi, o tresărire, o adiere. Un drum inițiatic al maturizării, o împărtășire a singurătății, pe care atunci când o împarți, paradoxal poate, te vindeci puțin de ea. O poveste despre iubire, și cam atât. Dar e suficient, nu? Deschidem oficial Grădina Bis. În 15 iunie 2022. După doi ani de pandemie, cu țara vecină suferindă și sângerândă. Poate e bine așa, să deschidem cu un spectacol pentru toate vârstele, care vorbește despre diferențele prăpăstioase și arzânde dintre noi, care pot fi vindecate (doar) prin iubire.” Bogdan Sărătean, Fondator BIS Teatru

Programul cultural multianual „Scrisori pentru bunicii noștri”, cofinanțat de AFCN presupune implicarea în cadrul proiectului a 20 de seniori de la căminele pentru persoane vârstnice din Sibiu și Săliște, precum și a 20 de copii aflați în situații de risc de la Centrul de Zi ACCES Dumbrăveni și de la SOS Satul Copiilor Cisnădie. Reprezentația „ANAZ ȘI DRAGONUL”, cu care se va deschide oficial Grădina Bis, le este dedicată celor din urmă.

Lasa un mesaj