Maratonul de Fotografie Urbană - Tura foto Răşinari 2.0

Maratonul de Fotografie Urbană - Tura foto Răşinari 2.0

Rășinariul, un loc aparte pentru fotografi. Maratonul de Fotografie Urbană, eveniment organizat de Asociatia Artografica cu sprijinul financiar al Consiliului Judetean Sibium invită pasionaţii de fotografie să descopere unulk dintre cele mai pitopreşti sate ale Mărginimii: Răşinari!
"În primăvara acestui an, am dat curs invitației celor de la #dinMărginime care ne-au propus să facem o tură foto prin satul lui Cioran și a lui Goga, iar ca puncte de interes au fost porțile Rășinariului. A fost una dintre cele mai faine ture foto pe care am spus ca o vom repeta, dar cu timp pe îndelete ca să putem imortaliza cu adevărat viața Rășinariului, iar primul pas a fost să ne întâlnim cu @Georgiana Tara (ghidul nostru) și să punem Rășinariul la cale!
Participanţii la această Tură foto vor fotografia şi vor vedea cum se face o pâine adevărată de Rășinari, vor urmări apusul dinspre Prislop, după care gazdele evenimentului îi vor aștepta cu o cină ca pe la Rășinari, unde pe lângă mâncare, vor sta și la discuții despre fotografii!
Sâmbătă și duminică vor fi două zile pline în care participanţii vor fotografia: Piața din Rășinari, o șură tradițională, muzeul domnului Pavel Diaconu, cum se face vărzarul, cu puțin noroc răsăritul din Trăinei, portul popular, o stână tradițională, bisericile Rășinariului și un potcovar plus multe altele, care vor include si porțile și ulițele satului.

Plecarea se face de vineri 8 septembrie 2023 la ora 17.00 din parcarea de la Zoo de pe Calea Dumbrăvii.

Înscrierile se fac pe pagina de eveniment: https://fb.me/e/3Ho1foPYb sau prin email: artografica@outlook.com

Lasa un mesaj