Pe 11 mai 2025, de la ora 19:00, iubitorii baletului sunt invitați la ultima reprezentație din această stagiune a spectacolului „Don Quijote”, un adevărat festin vizual și artistic ce va avea loc în Sala Mare a Centrului Cultural „Ion Besoiu” din Sibiu.
Montarea Teatrului de Balet Sibiu aduce în fața publicului o producție spectaculoasă, cu decoruri de poveste semnate de Alin Gavrilă, o coregrafie plină de energie realizată de Mihai Babușka (după versiunea clasică a lui Marius Petipa și Alexander Gorsky) și muzica vibrantă a compozitorului Ludwig Minkus.
Distribuția de excepție a dansatorilor TBS promite o seară memorabilă, în care pasiunea, virtuozitatea și ritmul iberic transformă celebra poveste inspirată din romanul lui Cervantes într-un vis scenic de neuitat.
Nu ratați ultima ocazie de a păși în lumea plină de culoare și rafinament a baletului „Don Quijote”! Biletele sunt disponibile pe platforma kompostor.ro
