Comedia neagră ”Oameni de treabă” la ESTE Filmul de Miercuri

Comedia neagră ”Oameni de treabă” la ESTE Filmul de Miercuri

ESTE Filmul de Miercuri prezintă filmul ”Oameni de treabă”, o comedie neagră în regia lui Paul Negoescu. Proiecția va avea loc miercuri, 18 ianuarie, de la ora 20.00, la Centrul Cultural ”Ion Besoiu” din Sibiu.

Sinopsis:

Ilie (Iulian Postelnicu) este polițist într-un sat pentru ai cărui locuitori corupția e un mod de viață. În urma unei serii de evenimente violente la care asistă, dar și a tensiunilor care se acumulează, bărbatul se vede nevoit să ia decizii importante la muncă și în viața personală.

„Oameni de treabă este un film despre un om deconectat de realitate, care trăiește într-o lume ideală, construită de el. Cred că fiecare dintre noi ne-am regăsit la un moment dat într-o situație similară, însă, în cazul "eroului" nostru, contactul cu realitatea vine abrupt, violent și, uneori, chiar comic”, spune regizorul Paul Negoescu.

Premii: Nominalizat la categoria Cel mai bun film la Festivalul Internațional de Film de la Sarajevo 2022, Premiul Juriului pentru Cea mai bună regie la Leskovacki Film Festival 2022, Premiul pentru Cea mai bună interpretare (Iulian Postelnicu) la Film Festival Cottbus 2022.

Rating: IM-15. Nerecomandat sub 15 ani.

Preţul unui bilet este de 20 lei și se poate achiziționa online de pe Eventbook (https://eventbook.ro/film/bilete-este-filmul-de-miercuri-oameni-de-treaba) sau direct de la casieria Centrului Cultural “Ion Besoiu”, în limita locurilor disponibile.

ESTE Filmul de Miercuri este un proiect organizat de Asociația Este Film.

Lasa un mesaj